Adrian Paunescu, un vulcan care se stinge

Maestrul zace pe un pat de spital. Curand, din pacate, ar putea deveni subiect de presa.
Nu vreau sa scriu atunci, profitand de buzz. Scriu acum, cand nu am amaraciunea de a sti ca nu mai e.

Am stat ore intregi pe podeaua Salii Polivalente, copil fiind, si am cantat impreuna cu cei din Cenaclul Flacara. In anii in care se baga pumnul in gura, acolo debutau cei ce aveau sa devina Generatia de Aur.
Iar el, cel care facuse sa fie posibil, monumental, domina totul de pe scena; cu multe excese; cu un temperament vulcanic si cu apucaturi de tiran; si, mai ales, cu o carisma, doamne ce carisma, in stare sa ne trimita pe loc, daca ar fi vrut, catre un “asalt al CC-ului cu 20 de ani mai devreme”. Iar noi ne-am fi dus!

Ar fi putut s-o faca…

Avea atata personalitate si magie ca ar fi putut. Si din teama ca “ar fi putut”, cand  au avut ocazia, politrucii i-au daramat opera, i-au surpat scena.
Ar fi putut dar nu ne-a trimis. In loc de asta recitam pe roluri (tribunele din stanga, tribunele din dreapta si centrul!!!) ode conducatorului iubit sau cantece de pace, de dezarmare.

Era un socialist convins. Nu-i impartasesc convingerile si nu sunt singurul.
adrian paunescu revolutie ambasada americana suaMulti l-au injurat pentru asta.
Eu il admir pentru ca a fost consecvent. In lumea “moderna” a traseismului politic, a balansarii amorale intre partide de stanga si partide de dreapta de dragul ciolanului, constanta convingerilor sale pentru stanga e un model de verticalitate.

Pentru opiniile sale a fost scuipat in fata in zilele Revolutiei in timp ce se sprijinea speriat de gardul Ambasadei SUA. Intamplator eram in zona, am vazut. Iata poza.
Azi, la doua decenii de atunci, vazand jigodismul celor pe care “revolutia” i-a adus in fata, ma cutremur. Cati dintre ei se aflau printre “scuipatori”? Asta ma face sa ma gandesc daca nu cumva scena scuipatului trebuia sa se intample invers.

In adolescenta eram fascinat de poeziile lui. Aveau adancime, aveau imagini, aveau forta. Jumatate dintre ele erau inchinate regimului, lucru pentru care il detestam profund. Cealalta jumatate insa ii asigura fara discutie un loc in fata in pantheon.

adrian paunescuDe departe stiam ca inspira frica politrucilor dar si ca era subiect de bancuri cu pupat-Ceausescu-in-cur.

De aproape, atunci cand am avut privilegiul sa-l cunosc si personal, omul era de fascinant. O memorie prodigioasa, putand sa reproduca fara gres zeci de poeme, intamplari de demult cu nume si date extraordinar de precise, locuri prin care a fost, dialoguri la care a participat (toate confirmate intr-un fel sau altul de cei de fata sau ulterior). Da, multe intamplari incepeau cu “eram cu Secretarul de Partid de la…”, da, se invartise in sfere inalte si facuse presiuni, obtinuse favoruri. Dar jumatate dintre ele erau pentru a ajuta oameni in necaz. Tare sunt curios, azi mai recunoaste vreunul ca a fost ajutat?

Nu, n-am stat mult in preajma sa. Doar atat cat, in anii 90, ca redactor la “Veniti cu Noi pe programul 2” (isi mai aduce aminte cineva?) sa particip la facerea primei sale aparitii publice de dupa 1989.

Am facut bine, am facut rau… nu stiu. Stiu doar ca l-am auzit spunand:

“Ce sa caut eu in politica? Mie nu-mi trebuie un loc de politician validat prin vot, eu am locul meu de Adrian Paunescu” (Luminita Velciu, mai ai caseta?)

Bineinteles ca nu s-a putut tine deoparte si restul il stiti chiar si voi cei mai tineri.

In viata nu exista doar alb si negru, exista o plaja enervant de larga de tonuri de gri. Tocmai de aceea etichetele nu reflecta neparat complexitatea realitatii. Afirmatia parca nicaieri nu e mai reala decat in cazul lui. Etichete de Poet genial, Comunist, Inima Cenaclului Flacara, Pupincuristul lui Ceausescu si alte asemenea i se vor pune si vor fi, poate,  adevarate. Toate deriva insa din arderea cu carea trait.

Clocotitor, creator, histrionic, carismatic, de nestavilit, excesiv, tiran, stangist, exploziv, deranjant, de neignorat, strivitor, Adrian Paunescu este, asa cum il stiu eu, un vulcan.
Un vulcan care se stinge.

Lasati-l in pace!

____________________________________________________________

LATER EDIT, 5 nov 2010:

S-a intamplat…

La revedere  Maestre, fie ca macar acum sa ti se auda mesajul!

Vezi mai multe din Vedete pe 220.ro

Anunțuri

  1. sacan

    mda… mi-a placut cum ai scris, insa acest personaj nu trebuie idolatrizat. Este un om, asa cum ai spus tu, plin de charisma, stagnist- un vulcan; insa ii lipseste „coloana vertebral”. Daca avea isi mentinea orientarile comuniste si dupa ’89. Era criticat un an, doi trei, patru… insa cu timpul oamenii il intelegeau. Felicitari pentru activitatea sa de dinainte de ’89- dupa lasa de dorit. A fost un om memorabil insa nu un idol- il ascultam dar nu-i urmam exemplul…
    Iti urez numai bine,
    Sacan, un fan al emisiunii „OLN”

    Apreciază

  2. Adrian

    Nici eu nu l-am descris ca pe un idol ci ca pe un om cu bune si rele, o suma de calitati si defecte.

    PS dupa 89 a fost membru PSM, daca nu ma insel, deci si-a mentinut orientarile.

    Apreciază