Goanga cu vaci psihedelice

cowNu mai ştiu dacă pe la ruşii din Urali a ajuns chestia cu „vacile nebune” dar sunt sigur ca in ultimele ierni s-au potcovit, din când în când, cu câte o vacă zăpăcită. Vorbesc serios, iar cand zic „zapacita” parca vad pe uliţele satului cornute blajine, cu ochii înceţoşaţi, stând in fund pe coadă cu copita-n gura şi zâmbind tâmp. Noroc că vacile nu vorbesc căci altfel, probabil, vor povesti despre nesfârşite câmpuri de porumb purpuriu… unduindu-se sub un soare violet… stropit de o ploaie oranj curgând de jos în sus… iar muzicaaaa… muzicaaa…

Evident ca nu intelegeti nimic!

Toate astea ar dobândi,cât-de-cât, un înţeles dacă v-aş spune că ne aflăm în Urali, intr-un ţinut unde se cultiva marijuana la greu. Şi, ca să nu fie descoperită de Antidrogulul rusesc, se cultivă printre loturile de porumb sau floarea-soarelui, amestecat cu recoltele. Iar porumbul si floarea-soarelui sunt din belşug, căci este o regiune a crescătorilor de animale.

Ei dar cand vine ghinionul… chiar vine.
Ce sa vezi, „antidrogii” ruşi, in lupta lor cu campurile de canepa, şi-au pus ambiţia şi au distrus culturile… cu totul. Marijuana şi porumb la un loc, să fie ei siguri că n-a scăpat nimic ilegal. Că n-aveau timp să aleagă, iar printre cucuruz şi floarea-soarelui erau amestecate vreo 40 de tone de „cânepă indiană”.
Aşa că… au „ras” tot!!!

Cu cow-boii rusnaci, însă, nu te pui.
Rămaşi fără furaje pentru iarnă, în pericol să le moară cirezile de foame, văcarii au făcut „revoluţie” şi au convins autorităţile că… n-au făcut bine.
Şi că ei au nevoie de furaje.
Şi că să-moară-mama-că -te-sparg -dacă-n-am -ce-da-la-vacă!
Bănuiesc că reusita actiunii lor de convingere avea legătură si cu existenţa unor coase, topoare sau bastoane agitate festiv pe sub geamurile primăriei.


Drept pentru care, neavând de unde să dea furaje pentru animale, autorităţile au dat, ca la noi pe vremea lu’ Împuşcatu’… aprobare. Nu pentru Dacie peste rînd, nu pentru ARO, ci pentru a-şi furaja peste iarnă vacile cu… marijuana confiscată de Serviciul Federal pentru Controlul Drogurilor.

Cum am zice, „V-am ars holdele, acum na si dati de mancare la vaci… marijuana!
Asta avem in depozite, asta vă dăm, să fie sănătoase şi fericite.
Nu ştim ce gust va avea laptele da’ dacă daţi la copii şi se fac mai deştepţi, anunţaţi-ne.

Dacă nu, nu
!!

He-he, tin minte si acum ce am mai ras cand am citit stirea asta…!
…sau radeam pentru ca fumasem ceva… Chiar, o fi o stire reala?

Oricum, vă daţi seama ce norc că bovinele sunt pricopitate?
(Ehem… adică… şi au copita despicată aşa… ca un V…)
Păi e la fix! După ce mai trag o porţie de… „furaj” pot ridica V-ul către tine în timp ce-ţi şoptesc cu voce gâtuită:
-Peace, maaaaan! Peace!

Anunțuri

  1. Pingback: Tweets that mention -Lumea lui Cristea- Goanga cu vaci psihedelice -- Topsy.com
  2. Tilica

    Cristea, m-ai spart cu vacile astea. Nu ai si porcusori care trag pe nas cate-o liniuta? Tauru’ comunal care ia Viagra ca junincile astea tinere nu se mai satura?
    Bai, ma lasi?

    Apreciază

  3. boanca

    stirea pare sa fie adevarata, am gasit pe internet un articol al ziarului Novie Izvestia, care spune ca vacile au fost hranite cu marijuana, dupa ce politistii au distrus lanurile de floarea soarelui si de porumb

    Apreciază

  4. Stefan

    Da, mai Cristeo, e adevarat. Aici zice ca in regiunea Sverdlovsk s-a intamplat treaba asta. Si in timp ce cautam, am aflat ca in Jamaica e ceva normal ca vacile sa manance „ganja”.

    Apreciază

  5. Tilica

    Cristeo, ce ii tot apuca p-astia de iti spun „Cristeo”?
    UNa la mana ca noi ne cunoastem de-o viata si, doua la mana, o sa le cer drepturi de autor.
    Pana mea, mai bem si noi o bere…!

    Apreciază

  6. Pingback: -Lumea lui Cristea- Raspuns la Goanga cu vaci psihedelice
  7. Pingback: Scoala TV (9) « Thirty Century