Molozul cutremurului din 4 martie

Stateam pe canapea in blocul de langa Cinema Melodia, unde m-am nascut. Ca tot omul de pe vremea lui Nea Ceasca pe la noua si ceva seara eram acasa, mancat, si ma uitam la televizor. Altceva n-aveam ce face (Si, stiti ceva? Pe vremea aia, cat ar parea acum de aberant, ni se parea ca asa e normal). Tocmai rula un film bulgareasc (he-heeee, de ce nu ma mira?) cu un titlu pe care n-o sa-l uit niciodata: “Dulce si amar”. Langa mine Mama si Tata.
Aveam langa pat o jucarie, un fel de gasca de plastic care balanganea din cap. Ne amuzam uneori cand o vedeam batzaindu-se in sus si in jos, aparent fara nicio cauza. Radeam mereu: “Ia uite… a fost un cutremur…”.
La vremea aia cuvantul avea ceva amuzant in el…

Ei, asa incat cand, pe la noua si douazeci, am simtit niste vibratii ciudate, m-am intors catre gasculita de plastic si, vazand-o cum da din cap, am ras: “He-heee, iar e cutremur!”.
Tin minte cum priveam din ce in ce mai inspaimantat cum zdranganeau bibelourile in vitrina (da, am avut si asa ceva) telefonul sarise din furca iar televizorul topaia pe bufet.Cand i s-a stins imaginea am inceput sa tip. Nu i se mai intamplase asta niciodata.
Tata, in picioare, incerca sa tina de usa de la balcon care facea un zgomot infernal si i se zguduia in maini. Incerca sa ne linisteasca pe mine si pe mama repetand obsedant “Hai ca se opreste… hai ca se opreste… hai ca se opreste!”
Dar nu se oprea, facea mai tare.

Anii de amuzament in fata cutremurelor ne-au tintuit pe loc, nemiscati.
Pe altii cutremurul i-au trimis sub tocul usii si au scapat
Pe altii i-a trimis pe scari si au cazut cu casa scarilor
Altii au iesit pe strada si le-a cazut o caramida in cap
Altii…

Noi am coborat dupa cutremur. Ne-am strans, impreuna cu toti vecinii, vizavi, pe un mic loc viran. Acum acolo sunt marile blocuri de pe Stefan cel Mare, atunci erau case.
Se comenta ingrijorat, cu voce joasa. Pe urma au inceput “povestile”:
Sa vezi cum era sa-mi caza televizoru-n cap, la fix m-am ferit, altfel muream!
Ma strivea biblioteca daca nu saream, muream acolo.
Maaama-mama cum mi s-a facut mie prrrraf pendula, si o aveam “cado de nunta”!

Tata ma ia de mana si imi zice sa urcam inapoi sa verificam daca nu am lasat deschise gazele sau robinetele de apa si sa luam niste lumanari, sa nu stam afara in bezna.
Orbecaim pana la etajul 5 pe scari si intram in casa. Iau din camara lumanarea de la botezul meu, pastrata tocmai pentru cazuri de pana de curent, si chibriturile. Dau sa le aprind dar tata ma opreste, caci s-a spart sticla de neofalina cu care obisnuia mama sa scoata petele de pe haine. Luam si radioul cu tranzistori, chestia aia pe care nu voia nimeni sa recunoasca ca a cumparat-o doar ca sa asculte Europa Libera.

Afara, vizavi de bloc (“sa nu caza maica blocul pe noi”) cei mai batrani sunt in pline povesti cu “cutremurul din ‘40 cand a cazut blocul Carlton”.
Apar primele vesti ca ar fi cazut prima scara de la blocul cu “Melodia”, cu cinematograful. Aoleo! Am un coleg de scoala indragostit lulea de “blonda de la scara intai”. Sa vezi nebunie!

O vecina tocmai povesteste cum, imediat ce a coborat, a dat peste Nea Micsunel frizerul care la cutremur tocmai facea dus in unitatea Igiena de la parter, unde lucra. Iesise imediat cu un prosop infasurat in jurul capului.
DOAR cu un prosop in jurul capului, pe care-l tinea grijuliu, sa nu raceasca…

Radioul e mort. Ceausescu e in vizita de prietenie prin strainatati iar cei de acasa nu fac nimic fara aprobarea lui. Abia dupa multa vreme avea sa se auda de la Radio Romania un comunicat catre tara. Mult mai repede au reactionat cei de la Europa Libera care au nceput sa dea romanilor informatii, pe masura ce apareau pe fluxurile de stiri internationale: “Un cutremur de magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter…”
Richter? Ce e aia? E mult? E putin? In urmatoarele zile aveam sa devenim mesteri in masurarea cutremurelor, in diferentele intre Scarile Richter si Mercalli… dar atunci…
Atunci am vazut prima data (a doua a fost la Revolutie) cand am vazut oameni care nu se fereau sa asculte, pe fata, Europa Libera.

Lumea se dezmeticeste incet-incet. Unii sunt chiar veseli ca, vezi-Doamne, ce s-or fi speriat atata, a fost doar un cutremur…

Revine insa vestea cu scara prabusita la blocul de alaturi. Plec de langa ai mei, ma duc sa vad cu ochii mei. Stiam ca la Loto-Prono de la parter fusese expusa in interior o masina Dacia, ca indemn catre jucatori sa parieze cat mai mult. Ce nu stiam atunci era ca pentru a o baga in agentie fusese taiat un stalp de rezistenta.
Cand am ajuns acolo am vazut consecintele: o intreaga scara de bloc se infipsese in agentia loto si magazinul de pantofi de langa ea, ajungand pana in subsol. O parte din scara 1 coborase cu doua etaje, apartamentul intact de la etajul 8 se deschidea acum pe palierul de la etajul 6 (vezi foto)

Ala a fost momentul cand a incetat gluma si am inceput sa realizez grozavia

Pe urma au inceput sa apara vecini pe care cutremurul ii prinsese in centru si care povesteau de prabusiri, sange, morti si mutilati. Si despre praful fin de moloz.
La fel ca la Richter, chestia cu molozul n-o intelegeam.
Dar a doua zi, cand s-a facut lumina si am plecat si eu prin oras sa vad, sa dau o mana de ajutor, am inteles. Langa orice daramatura orasul se acoperea de o pulbere fina, inecacioasa, care iti intra in nas si se lipea de haine si nu o mai puteai indeparta indiferent ce ai face. Doar apa o curata, pentru scurt timp insa. In minutul urmator zona uda se acoperea de o mazga fina, lipicioasa si enervanta.

cutremur 77

Am trecut prin cutremurul din 77, am vazut multe, multe le-am uitat.
De neuitat insa a ramas praful asta de moloz care s-a incapatanat sa ramana peste oras luni de zile. Si astazi, dupa atata vreme, o casa proaspat zugravita care trebuie curatata imi provoaca aceeasi emotie puternica. O emotie generata de Toma Caragiu, de cascadorul Pascu, de blocul OD-16, de santierul permanent care a urmat, de zecile de ore de “munca patriotica” la care am fost luati cu arcanul de la scoala…

Iar peste toate, inecacios, praful de moloz…

__________________________________

LE: articol scris pe 4 martie 2010

Anunțuri

  1. Tilica

    Cristeooo ‘te-n freza, mi-ai adus aminte de toate: si de Europa Libera si de daramaturi si de cum nu ne spunea nimeni nimic si de bibelouri si de daramaturi si mai ales de sticla de neofalina cu care scotea mama petele de pe haine…
    Si mai ales despre moloz, ai dreptate.
    Mai tii minte mastile alea din tifon improvizate pe care le purtam mereu „sa nu ne imbolnavim de plamani”?

    Apreciază

  2. luka

    Si eu am stat in zona nunai ca la cutremur aveam doi ani si ceva si numi mai aduc aminte bine. Tu in ce bloc ai stat?
    Mi-a placut poza ca nu stiam cum arata inainte nu mi-a aratat nimeni poze cu blocul din Lizeanu la cutremur. Stiu doar ca au tras cu tancurile de el ca sa-l darame

    Apreciază

  3. Adrian

    @Tilica: da, frate, mai stiu mastile din tifon: se prindeau pe dupa urechi, se umezeau de la respiratie si se umpleau una-doua de praf de moloz.

    @Luka: am stat in blocul 27, cel maro. Poza e pe bune, e de la blocul din Lizeanu. Au tras cu tancul de el si n-au putut sa-l darame. In foto vezi in dreapta cum pavajul este rascolit de senile iar sinele de tramvai sunt smulse in incercarea de a-l da jos

    Apreciază

  4. Cristy_II

    ne sperie lucrurile pe care nu le intelegem,un mod prin care am putea afla cat de fricosi suntem ar fi…gradul de prostie omeneasca

    Apreciază