Saru’mana, nasule!

Am promis, fi-mi-ar plictiseala sa-mi fie, sa nu mai vorbesc de politicieni! Sa nu mai vorbesc despre ei… pana nu si-or gasi nashul. Si acum, baga-mi-as, tocmai am aflat ca, majoritatea, si l-au gasit. Bine de tot!

-Cel mai recent exemplu este subprefectul de Olt, Gigel Sorinel Ştirbu, numit ieri secretar de stat în Ministerul Culturii. Fiul lui, il are ca nas pe Calin Popescu-Tariceanu.

-In schimb, Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, îl are drept naş pe Theodor Stolojan, fost consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu.

-Iar primarul Aradului, Gheorghe Falcă, si-a gasit nasul in persoana aceluiasi Train Băsescu, preşedinte al României. -La liberali exista finul Bogdan Olteanu (preşedinte al Camerei Deputaţilor) şi naşul Călin Popescu Tăriceanu (prim-ministru şi lider al PNL).

-La Cluj, îl avem pe primarul Emil Boc ca nas al prefectului – Alin Tişe.

-In Capitală, primarul Adriean Videanu îi este şi el naş primarului de la sectorul 3, Liviu Negoiţă.

-Si cum Opozitia nu functioneaza dupa alte principii, deputatul Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor şi fost secretar general PSD, este finul lui Dan Ioan Popescu, fost ministru al Industriilor, actualmente reprezentant de frunte al Partidului Conservator.

-Iar pentru final lasam lumea spionajului, un domeniu în care este indicat ca rufele murdare să fie spălate în familie: George Maior, directorul SRI are şi el un naş. Acesta, ca fost director al SIE, se recomanda: "Talpeş. Ioan Talpeş"

Saru'mana nasule!

Anunțuri

  1. Tilica

    Asa, manca-ti-as supararea ta, ca vad ca incepusei cu telenovelele. Mai zi de nenorocitii astia care cica ar trebui sa voteze „Lege ANI”.

    Apreciază