21 decembrie 2006 - varianta de pe strada
Scris de cristea pe 21 decembrie 2006
(continuare la 21 decembrie 2006 - varianta optimista)
______________________________________
In 17 ani lucrurile au evoluat. Dreptul de a te exprima liber, pentru care unii au populat Cimitirul Eroilor, a ramas intact.
A aparut insa, in contrapartida dreptul de a nu asculta.
Inainte, daca unul se ridica si vorbea, existau instantaneu oameni care sa asculte, sa duca mai departe mesajul, sa-l comenteze, sa-l propage.
Acum, toti vocifereaza, nimeni nu mai asculta.
In prag de aderare, in Piata Universitatii, acolo unde de-a lungul a 17 ani s-a ridicat o baricada, s-a scandat la unison impotriva lui Ceausescu, a avut loc fenomenul Piata Universitatii iar mineri in salopete noi au venit “la sadit de flori cu cozi de sapa”, in Piata Universitatii zic, e liniste.
Doar un “protestatar” infasurat in drapelul Statelor Unite, langa o sticla de Coca-Cola, afiseaza pe niste cartoane chestii aberante cu… nu se stie ce (da click pe poza si convinge-te).
Lumea trece nepasatoare. Sau se amuza de aiurelile scrise. Sau face poze. Sau…
Dar cei mai multi il ignora.
(…)
Brusc, simt ca au trecut 17 ani
___________________________
Tag Technorati: capsulaTimpului
22 decembrie 2006 at 5:01 pm
[...] 21 decembrie 2006 - varianta de pe strada [...]
25 decembrie 2006 at 5:24 am
[...] Continuarea o gasiti <a href=”http://cristea.wordpress.com/2006/12/21/21-decembrie-2006-varianta-de-pe-strada/” title=”Varianta de pe strada”>AICI</a> [...]
20 martie 2007 at 12:14 pm
[...] Acum 17 ani, pe la ora asta eram in Piata. Nu va povestesc ce era acolo, au povestit atat de multi ca sunteti probabil satui. Toti incep cu: "Eram pe baricada…". Probabil! Iar de imaginile astea de deasupra s-ar putea sa fiti satui. (Puneti totusi castile si ascultati) Daca ma bantuie ceva acum, dupa 17 ani este cum am inceput sa cant, in Piata, de fata cu atata lume, din toate puterile, "Desteapta-te romane", cantec tinut sub obroc la vremea aceea. Atunci, dupa ce am avut reflexul de aparare de a privi pe sub sprancene in stanga si in dreapta ca nu cumva sa ma vada cineva, ei bine, atunci, am realizat ca s-ar putea ca de atunci incolo sa nu mai fie nevoie. Sa nu mai am grija de fata cu cine spun"bancuri politice". Era inimaginabil ca pot striga "Jos Ceausescu!" fara sa ajung imediat intr-o duba. Atunci parca mi s-a ridicat o greutate de pe suflet, o greutate care fusese acolo de la inceputuri dar pe care nu o sesizasem, pe care o luasem drept normalitate. Atunci mi-am dobandit dreptul de a ma exprima liber! (oare ce e prin oras?) _____________________ Continuarea o gasiti AICI [...]